La Colegiul Naţional Economic „Gheorghe Chiţu” din Craiova s-au desfăşurat, în datade 1 martie 2014, începând cu ora 10.00, în cadrul campaniei intitulate „Dezvoltarea competenţelor cheie transversale la elevi” o serie de activităţi menite să faciliteze transferulexperienţelor de bună practică între partenerii naţionali din cadrul proiectului European WiseTeacher – Healthy Child – courses for teachers on dietetics and healthy nutrition of childrenand adolescents. Proiectul, finanţat de Comisia Europeană, prin programul Leonadro da Vinci –Parteneriate, Programul „Învăţare pe tot Parcursul Vieţii”, LLP-LdV/PAR/2013/RO/318, sederuleză în perioada 2013-2015.
Astfel, pentru un schimb eficient de soluţii şi idei în ceea ce priveşte alimentaţiasănătoasă şi dietetică şi viaţa activă a populaţiei preşcolare, şcolare şi liceale, s-a desfăşurat omasă rotundă la nivel naţional, la care participanţii, din 8 judeţe ale ţării, au prezentat on-line,opinii şi argumente despre necesitatea educării competenţelor cheie axate de un stilul de viaţăsănătos.
A urmat apoi, un workshop judeţean cu tema „Metodologia de predare a curriculum-uluide alimentaţie şi stil de viaţă sănătos. Recomandări privind alimentaţia sănătoasă şi stilul deviaţă activă a copiilor şi adolescenţilor”. În cadrul acestuia, participanţii, profesori şi elevi, aupregătit mai multe feluri de mâncare, folosind produse eco şi aplicând principiile alimentaţieisănătoase. Preparatele obţinute au fost donate unor elevi cu cerinţe educaţionale speciale de laŞcoala „Sfântul Mina” din Craiova, invitaţi de organizatori să participe la expoziţia culinară. Cuaceastă ocazie s-au expus fotografiile tematice realizate de elevi în cadrul proiectului.
Manager de proiect,
Prof. Dorina GOICEAN